
Roade
Pentru început, el a investit 5.000 de euro în societatea comercială pe care a botezat-o „Succes Maxim” SRL, bani puși deoparte tocmai în acest scop. Primele solarii au avut o structură din lemn, învelită cu folie de plastic. Doi ani mai târziu, în 2005, investiția a început „să dea roade”, atât la propriu, cât și la figurat.
„M-am hotărât să modernizez solariile, să le fac mai performante. Am apelat la credite și leasinguri. Dacă înainte foloseam doar 60% din suprafața fiecărui solariu, acum, după ce am achiziționat mese culisante, folosesc 80% din teren. Am învățat mult din experiență, aș putea spune că sunt un autodidact”, povestește Ristea.
Nașterea unei tradiții
Succesul său a atras atenția și altor locuitori din Mogoșoaia, care au venit să-i ceară sfaturi pentru a demara și ei o afacere similară. Astfel, Florin Ristea a devenit un promotor al horticulturii în comună, având în vedere că aici, în 2003, nu existau sere pentru flori. Această îndeletnicire are toate șansele să se transforme într-o tradiție, în Mogoșoaia.
Suprafața solariilor se ridică, în prezent, la 4.000 de mp, dar Florin Ristea are în plan să se extindă până la 6.000 mp, pentru a cultiva și căpșuni Anul trecut, producția s-a ridicat la peste 3 milioane de plante, activitatea bazându-se în special pe plante la ghivece.

Vinete roz și stevie dulce
Ce plante poți găsi în solariile lui Florin Ristea? „Primăvara cultivăm Primula, Calciolaria, Cineraria, Ranunculus, mușcate, petunii și Surfiria, un soi de petunii curgătoare. Vara, le vine rândul soiurilor Impatiens (sporul casei – n.r.), dar și florilor Crisanthema, Bellis sau panseluțelor de toamnă. Iarna plantăm, cu predilecție, crăciunițe și Cyclamen”, ne-a explicat Florin.
Dar asta nu e tot. Florin Ristea încearcă să producă și alte tipuri de plante. A încercat și culturi de plante aromatice, levănțică, rozmarin, oregano și salvie, cu „succes maxim”. A mai experimentat și cultivarea de ardei ornamentali, de răsaduri de roșii cherry, un soi de vinete lungi, fără semințe și care au o culoare gri-rozalie, din Italia, ba chiar și o varietate de stevie dulce, din care se poate extrage un zahăr bun pentru diabetici.
Acid peste tomate
Iar pentru toate a folosit doar îngășăminte „bio”. „Este dezastru ce se întâmplă la noi în legumicultură. Ca să se obțină producție, se toarnă în neștire îngrășăminte și substanțe împotriva dăunătorilor. Eu cred că legumicultorii ar trebui să urmeze niște cursuri de specialitate, pentru a învăța să nu mai otrăvească legumele”, apreciază Florin.
„Unii sunt de-a dreptul inconștienți. A venit odată unul la mine și mi-a povestit că el, pentru a înroși tomatele mai repede, picură pe ele acid de baterie sau formol. L-am dat afară pe poartă și i-am zis să nu-mi mai calce vreodată pragul!”, povestește indignat Ristea.
150 de specii de flori
În serele lui Florin toată activitatea de cultivare a plantelor este realizată de șase angajați. Aceștia trebăluiesc de dimineață până seara, sub îndrumarea lui Florin Ristea, pentru ca plantele să fie sănătoase și frumoase. Ne-am convins cu ochii noștri, văzând miile de flori murlticolore. Ele sunt îngrijite de patru angajați care verifică temperatura, dar și dacă plantele trebuie udate, dacă au boli sau dăunători.